ORTOFONÍE s. f. pronunțare considerată corectă și normală conform tuturor normelor lingvistice ale unei limbi. (< fr. orthophonie) Vezi definitia »

CONOTÁȚIE s.f. 1. (Log.) Complex de caractere care aparțin unei situații concrete. 2. (Lingv.) Sens al unui cuvânt sau al unei expresii care deviază valoarea denotativă, sensul obișnuit și care depinde uneori de context, de condiții locale și sociale. [Gen. -iei, var. conotațiune s.f. / < fr. connotation]. Vezi definitia »

COLAPSOTERAPÍE s.f. (Med.) Turtire chirurgicală a unui plămân pentru a grăbi cicatrizarea leziunilor prin punerea lui în repaus. [Gen. -iei. / < fr. collapsothérapie, cf. lat. collapsus – cădere, gr. therapeia – tratamernt]. Vezi definitia »

CONGEMINÁȚIE s. f. formație dublă simultană; redublare. (< fr. congémination, lat. congeminatio) Vezi definitia »

URETROTOMÍE s. f. incizie a uretrei, pentru a înlătura o strictură a acesteia. (< fr. urétrotomie) Vezi definitia »