șúgă, șúgi, s.f. (reg.) 1. boală a oilor. 2. belea, necaz, nenorocire. 3. (fig.) grup de copii nebunatici. Vezi definitia »

ȚOPĂIÁLĂ, țopăieli, s. f. Acțiunea de a țopăi și rezultatul ei; săritură dezordonată, greoaie; țopăitură. – Țopăi + suf. -eală. Vezi definitia »

CÂRPĂ, cârpe, s. f. Bucată de pânză sau de stofă (veche), folosită de obicei în gospodărie (la ștergerea prafului, a vaselor etc.), ca materie primă în industria hârtiei etc. ♦ Scutec. ♦ Fig. Om fără personalitate, care face întotdeauna orice i se spune. – Din bg. kărpa, scr. krpa. Vezi definitia »

pantioágă, pantioáge, s.f. (reg.) femeie înaltă. Vezi definitia »

BUCÁTĂ, (I) bucăți, (II) bucate, s. f. I. 1. Parte tăiată, ruptă, desfăcută dintr-un corp solid, dintr-un întreg; dărab. ♦ (Determinat prin „de drum”, „de cale” sau presupunând această determinare) Distanță, porțiune. ♦ (Determinat prin „de vreme”, „de timp” sau presupunând această determinare) Interval, perioadă. ♦ (În limbajul comercial și în cel industrial) Exemplar, piesă, parte, unitară dintr-un ansamblu, dintr-o mulțime de obiecte de același fel. ◊ Expr. A vinde (sau a cumpăra) cu bucata = a vinde (sau a cumpăra) cu amănuntul, în detaliu. A plăti cu bucata (sau, rar bucată) = a plăti munca după numărul de piese executate; a plăti în acord. A face ceva din bucăți = a confecționa, a încropi ceva din părți sau piese care provin din ansambluri diferite. Om dintr-o bucată = om integru. 2. Operă (sau fragment unitar) literară sau muzicală de dimensiuni relativ reduse. II. (La pl.) (Feluri de) mâncare. ◊ Expr. A face (cuiva) bucata = a face (cuiva) cu intenție un lucru neplăcut, un rău, a-i provoca o încurcătură. ♦ (Pop.) (Recoltă de) grâne, cereale. – Lat. buccata. Vezi definitia »