TÁINĂ, taine, s. f. 1. Ceea ce este neînțeles, nedescoperit, nepătruns de mintea omenească; mister. ♦ Minune, miracol; poveste minunată. 2. Secret. ◊ Loc. adj. si adv. (Înv.) De taină = intim, particular. (În religia creștină) Cina cea de taină = masa luată de Hristos cu apostolii săi, în seara dinaintea răstignirii. (Expr.) A sta de taină = a întreține o conversație cu caracter intim. ◊ Loc. adv. În taină = pe ascuns, secret; discret. 3. Fig. Loc ascuns, tăinuit; ascunzătoare, tainiță. 4. (Bis.; în sintagma) Sfintele taine sau cele șapte taine = cele șapte ritualuri sau acte de cult din religia creștină (botezul, căsătoria, spovedania, mirul, împărtășania, hirotonia și maslul), prin care credincioșii consideră că li se transmite harul divin. – Din sl. tajna. Vezi definitia »

CIVADIÉRĂ s. f. 1. velier din sec. XV cu vele triunghiulare la bompres. 2. velă pătrată prinsă sub bompres. (< it. civadiera) Vezi definitia »

PENICILINÁZĂ s. f. enzimă produsă de unele bacterii, care distruge penicilina. (< fr. pénicillinase) Vezi definitia »

FLANELÉTĂ s.f. Stofă asemănătoare cu flanela, făcută în întregime din bumbac filat. [< fr. flanellette]. Vezi definitia »

ANGELÍNĂ s. f. (Bot.) Anghelică. Vezi definitia »