ȘELF s. n. regiune a fundului bazinelor oceanice între linia de țărm și povârnișul continental; platformă continentală. (< germ. Schelf) Vezi definitia »

ștulf, ștúlfuri, s.f. (reg.) coloană pneumatică pentru susținerea perforatorului. Vezi definitia »

bolf (-fe), s. n. – (Trans.) Bloc de piatră, stîncă. Origine incertă. Ar putea fi formație regresivă, bazată pe cuvîntul următor, caz în care ar aparține unei rădăcini este cel de „masă informă și moale”, care nu se potrivește cu accepția bolf. S-ar putea presupune un sl. *bolŭvŭ, de unde sl. bolŭvanŭ (‹ rom. bolovan). Fonetismul ar fi normal, cf. vătaf, vîrf. Dificultatea constă în faptul că se admite în general că bolŭvanŭ nu este cuvînt sl., ci de origine persană, cf. bolovan; însă această supoziție nu este decît o simplă ipoteză. În orice caz, trebuie să le excludem, pentru rom., der din lat. bulbus (Diez, Gramm., I, 26; Koerting, 1637; cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 275). A. Scriban pornește de la rut. boljfa „tumoare”, care pare a proveni din rom., și de la bg. bolka „suferință”, cu care probabil nu are nici o legătură. Giuglea, Contributions, 12, indică mag. bolha „purice”; și Drăganu, Dacor., V, 334, mag. golyva „ciupercă, iască”. Vezi definitia »

ISADÉLF, -Ă adj., s.n. (Biol.; despre monștri dubli) Ai cărui indivizi sunt egali dezvoltați. [< fr. isadelphe, cf. gr. isos – egal, adelphos – frate]. Vezi definitia »

SILF, -Ă, silfi, -e, s. m. și f. (Rar la f.; în mitologia popoarelor germanice) Duh aerian ușor, foarte agil, care, împreună cu silfida, întruchipa elementul aerului. – Din fr. sylphe, lat. sylphus. Vezi definitia »