INFINÍT, -Ă I. adj. care nu are sfârșit, limite; fără margini; nemărginit, nemăsurat. II. s. n. (fil.) însușirea materiei de a fi nelimitată și inepuizabilă în spațiu și timp. III. s. m. (mat.) mărime care nu este finită. (< lat. infinitus, fr. infini) Vezi definitia »

șuruít s.n. (reg.) curgere cu repeziciune a apei și cu producerea unui zgomot ușor; șuroială, șuruitură. Vezi definitia »

ÎNĂLBÍT¹ s. n. Faptul de a înălbi; înălbire. – V. înălbi. Vezi definitia »

FOTOTEODOLÍT s. n. aparat fotogrammetric format dintr-un teodolit și o cameră fotografică specială, pentru obținerea fotogramelor terestre. (< fr. photothéodolite) Vezi definitia »

mitocosít, -ă, mitocosíți, -te, adj. (reg.) încurcat, zăpăcit, deranjat. Vezi definitia »