INSTRUMENTÁȚIE s. f. 1. repartizare a sonorităților unei compoziții orchestrale pe diferite instrumente; orchestrație. 2. ramură a muzicii care studiază posibilitățile tehnice și expresive ale instrumentelor muzicale. 3. ansamblu de instrumente sau de aparate care echipează o instalație (de rafinare). (< fr. instrumentation) Vezi definitia »

ELECTROFIZIOLOGÍE s.f. Ramură a fiziologiei care studiază manifestările biocurenților ce însoțesc procesele fiziologice. [Gen. -iei. / < fr. électrophysiologie]. Vezi definitia »

AUTOLITOGRAFÍE s. f. procedeu de reproducere tipografică, pe o placă de metal sau de hârtie, a lucrărilor executate direct pe piatra litografică. (< auto¹- + litografie) Vezi definitia »

TELECURIETERAPÍE s.f. (Med.) Tratament cu radium efectuat la distanță față de locul tratat; teleradiumterapie. [Pron. -cü-ri-. / < fr. télécuriethérapie]. Vezi definitia »

CERVICALGÍE s.f. (Med.) Durere cervicală. [Gen. -iei. / < fr. cervicalgie, cf. lat. cervix – gât, gr. algos – durere]. Vezi definitia »