DEFOLIÁȚIE s. f. defoliere. (< fr. défoliantion) Vezi definitia »

AUTOPLASTÍE s.f. Intervenție chirurgicală prin care se înlocuiește o parte distrusă sau bolnavă dintr-un țesut prin transplantarea unei grefe din altă parte a aceluiași corp; autogrefă. [Pron. a-u-, pl. -ii, gen. -iei. / < fr. autoplastie, it. autoplastica, cf. gr. autos – însuși, plassein – a mula]. Vezi definitia »

STRATIGRAFÍE s.f. 1. Parte a geologiei care studiază determinarea vârstei și a succesiunii rocilor sedimentare; geologie istorică. 2. (Med.) Metodă radiografică de redare a imaginii plămânului la diferite adâncimi. V. tomografie. [Gen. -iei. / < fr. stratigraphie, cf. lat. stratum – strat, graphein – a scrie]. Vezi definitia »

ARITMOLOGÍE s.f. Studiul proprietăților numerelor independent de operațiile care se pot efectua cu ele. [Gen. -iei. / < fr. arithmologie, cf. gr. arithmos – număr, logos – știință]. Vezi definitia »

OÁIE, oi, s. f. 1. Animal domestic rumegător, crescut pentru lână, lapte și carne; spec. femela acestei specii (Ovis aries). ◊ Expr. Ca oile = cu grămada, grămadă; în dezordine. A umbla să iei (sau să scoți) două piei de pe o oaie = a urmări un câștig exagerat. A suge (de) la două oi = a trage concomitent foloase din două părți. A o face de oaie = a proceda neîndemânatic, a face o mare prostie, o gafă. A fi deștept (sau șiret) ca oaia, se spune ironic despre un om naiv sau prost. (Prea) e de oaie, se spune despre vorbe sau acțiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de măsură. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blană de oaie (1). 2. (În limbajul bisericesc; mai ales la pl.) Credincios, considerat în raport cu preotul; creștin, drept-credincios. [Pr.: oa-ie] – Lat. ovis. Vezi definitia »