zid (-duri), s. n. – 1. Element de construcție vertical, fortificație, îngrăditură. – 2. Perete. – Megl. zid. Sl. zidŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 472; Conev 79), cf. bg., sb., cr., slov. zid. – Der. zidar, s. m. (muncitor care execută zidărie), din sl. zidarĭ, cf. sb., slov. zidar; zidărie, s. f. (meseria zidarului; construcție de zid); zidărit, s. n. (zidărie); zidi, vb. (a ridica un zid; a construi, a lucra, a edifica, a fabrica, a înălța; a făuri, a crea); din sl. zidati; ziditor, s. m. (întemeietor, constructor); ziditură, s. f. (clădire; creație). Vezi definitia »

ZAHAROÍD, -Ă adj. Care are aspectul zahărului. [Pron. -ro-id. / cf. fr. saccharoïde]. Vezi definitia »

PELOÍD s. n. substanță din procese geologice, care se găsește în stare fină în nămoluri, folosită pentru comprese și băi. (< fr. péloïde, germ. Peloid) Vezi definitia »

CITOCÍD, -Ă adj., s. n. (substanță) care distruge celulele vii. (< cito- + -cid) Vezi definitia »

EUPLOÍD, -Ă adj. (despre celule, organisme) care pre-zintă un număr multiplu de seturi cromozomiale haploide. (< fr. euploïde) Vezi definitia »