munúnă (-ni), s. f. – (Trans., Maram.) Coroană de flori purtată pe cap de fete. Origine necunoscută. Dacă-i o deformare din cunună, nu se înțelege mecanismul ei. Vezi definitia »

brîncă (-ci), s.f. – 1. Mînă. – 2. Membru anterior la animale, labă. – 3. Împinsătură, ghiont, vînt (se folosește de preferință la pl.). Lat. branca (Diez, Gramm., I, 30; Pușcariu 220; REW 1285; Candrea-Dens., 182; DAR); cf. it. branca, prov., sp., port. branca, fr. branche. În limba literară, aproape numai cu sensul 3; cu sensul de „mînă” este încă folosit curent în vestul Trans. (ALR 49). Pentru cuvîntul lat., cf. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, Paris, 1925, p. 206. Der. brîncălău, adj. (cu labe mari); brînciș, adv. (cu fața în jos, pe burtă); brîncuță, s.f. (plante, Sisymbrium, officinale; Nasturtium palustre; Nasturtium officinale); îmbrînci, vb. (a împinge violent, a înghionti); îmbrînceală, s.f. (ghiont, brînci; înghesuială, îngrămădeală, mulțime); îmbrîncătură, s.f. (înv., brînci); îmbrîncitură, s.f. (brînci). Din rom. a trecut în mag. bringa (Edelspacher 10). Vezi definitia »

PROSTEÁLĂ, prosteli, s. f. Faptul de a se prosti¹; înșelare sau încercare de a înșela; amăgire, păcăleală. – Prosti¹ + suf. -eală. Vezi definitia »

DIALÉCTICĂ s.f. I. (Ant.) Arta de a ajunge la adevăr descoperind contraziceri în raționamentul adversarului. II. Teorie generală despre dezvoltarea naturii, societății și gândirii, precum și metodă de cunoaștere și de transformare a lumii. [Cf. fr. dialectique, germ. Dialektik, lat. dialectica, gr. dialektike < dialegomai – discut]. Vezi definitia »

MURĂTÚRĂ, murături, s. f. Legumă sau fruct fermentat, conservate în saramură sau în oțet. – Mura + suf. -ătură. Vezi definitia »