SCARAÓȚCHI s. m. (Pop. și fam.) Denumire dată căpeteniei dracilor; tartor. [Var.: scaraóschi s. m.] – Din sl. [Iuda] Iskariotiskŭ. Vezi definitia »

ușchí (-chésc, -ít), vb. refl. – (Arg.) A pleca repede și pe neobservate dintr-un loc, a ieși brusc. Țig. ušt- „a se ridica”, imperativ ušti (Vasiliu, GS, VII, 129; Graur 194; Graur, BL, IV, 199; Juilland 178), cf. tc. ușt „afară”. Legătura cu sl. ušidŭ „fugar”, rus. uškam „iepure” nu este clară (cf. Vasmer, III, 98). – Der. ușchială, s. f. (Arg., fugă). Vezi definitia »

cóchii-véchi s. m. pl. – Licitație. Mag. kotyavetye, din sb. koče veče „cine dă mai mult?” (Cihac, II, 492; DAR; Gáldi, Dict., 174). În Trans. și Mold. Fonetismul a fost alterat de o etimologie populară. Vezi definitia »

PACHI- v. pahi-. Vezi definitia »

RĂRÚNCHI, rărunchi, s. m. (Pop.) 1. Rinichi. ◊ Expr. A avea seu la rărunchi = a fi om cu avere. A ofta din rărunchi = a ofta din adâncul sufletului. 2. Interiorul trupului omenesc (considerat ca sediu al vitalității, al sensibilității); p. ext. miezul, mijlocul unui lucru. – Lat. renunculus. Vezi definitia »