Definita cuvantului imperativ
IMPERATÍV, -Ă, imperativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ Mod imperativ (și substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 2. S. n. Necesitate categorică și necondiționată; obligație. ◊ Imperativ categoric = principiu (enunțat de Kant) după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene. – Din fr. impératif, lat. imperativus.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu imperativ
OPRESÍV, -Ă adj. oprimat. (< fr. oppressif) Vezi definitia »
OLFACTÍV, -Ă adj. referitor la miros, la perceperea mirosurilor. (< fr. olfactif) Vezi definitia »
REGENERATÍV, -Ă adj. care are proprietatea de a regenera. (< fr. régénératif) Vezi definitia »
SOCIATÍV, -Ă adj. Complement circumstanțial sociativ = complement circumstanțial care arată ființa sau lucrul care însoțește subiectul sau complementul direct în săvârșirea unei acțiuni. [< fr. sociatif, cf. lat. sociare – a asocia]. Vezi definitia »
OBSERVATÍV, -Ă adj. de observare. (< it. osservativo) Vezi definitia »