Definita cuvantului imunitate
IMUNITÁTE s. f. 1. Rezistență a organismului față de acțiunea microbilor patogeni sau a produșilor toxici ai acestora. 2. (În societatea medievală) Privilegiu acordat sau recunoscut la cerere, printr-un act al monarhului, stăpânilor de pământ de a judeca, de a strânge impozite, de a ridica la oaste etc. pe domeniile lor, fără amestecul reprezentanților puterii centrale. 3. Ansamblu de drepturi sau de privilegii de care se bucură unele categorii de persoane. ◊ Imunitate parlamentară = situație de care se bucură membrii unei adunări legislative de a nu putea fi urmăriți sau arestați fără aprobarea organului din care fac parte. Imunitate diplomatică = inviolabilitate juridică de care se bucură reprezentanții diplomatici, familiile lor etc. – Din fr. immunité, lat. immunitas, -atis.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu imunitate
patrunóște s.f. pl. (reg.) mătănii. Vezi definitia »
DEOPÁRTE adv. La o oarecare depărtare de vorbitor sau de alt punct fix; într-o parte, izolat. [Pr.: deo-] – Din de4 + o + parte. Vezi definitia »
INFAILIBILITÁTE s.f. Faptul de a fi infailibil; starea, natura a ceea ce este infailibil. [Pron. -fa-i-. / cf. fr. infaillibilité]. Vezi definitia »
IMATERIALITÁTE s. f. calitate a ceea ce este imaterial. (< fr. immatérialité) Vezi definitia »
NECESITÁTE s. f. 1. ceea ce se cere, se impune ca necesar; utilitate, oportunitate. ◊ (pl.) proces fiziologic de evacuare a fecalelor și a urinei. ♦ cu ~ = în mod necesar; obligatoriu; stare de ~ = situație excepțională în care statul poate lua anumite măsuri în interesul apărării țării. 2. categorie filozofică desemnând însușirile și raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esența lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. (< fr. nécessité, lat. necessitas) Vezi definitia »