Definita cuvantului indice
ÍNDICE, (1, 2, 3, 4) indici, s. m., (5) indice, s. n. 1. S. m. Număr, literă sau simbol literal așezat la dreapta sau la stânga (mai sus sau mai jos) față de un număr sau de o literă, cărora le precizează valoarea sau înțelesul. ♦ Cifră din planul economic al statului, al unei întreprinderi sau al unei instituții care arată nivelul de producție cantitativ și calitativ ce trebuie realizat. 2. S. m. Fapt, indicație care, sub forma unui număr, a unei formule sau a unei expresii, înfățișează aspectul unui fenomen, al unei acțiuni, al unei situații etc. ◊ (Fiz.) Indice de refracție = mărime optică ce caracterizează materialele transparente, definită ca raportul dintre sinusurile unghiurilor de incidență și cele de refracție ale unei raze de lumină care pătrunde din vid în mediul respectiv. (Biol.) Indice antropometric = raport procentual între diferitele dimensiuni ale corpului omenesc. 3. S. m. Semn convențional cu care se notează un domeniu de cunoștințe sau o anumită problemă într-un sistem de clasificare după conținut a publicațiilor. Indice de clasificare zecimală. 4. S. m. Ac mobil al unui aparat sau instrument care arată pe o scară gradată valoarea mărimii măsurate. 5. S. n. Index (1). – Din it., fr. indice, lat. index, -dicis.

Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu indice
mérce s.f. (înv.) marfă. Vezi definitia »
la pace expr. (cart.) joc în care ori se dublează potul pierdut de unul din cei doi jucători, ori se ajunge la situația de la începutul jocului. Vezi definitia »
PORTAVÓCE s.n. Tub acustic metalic montat pe o navă pentru a se transmite prin el ordine și comunicări; (p. ext.) Megafon. [< it. portavoce]. Vezi definitia »
a face (cuiva) capul calendar expr. a zăpăci (pe cineva) vorbind foarte mult. Vezi definitia »
Boace- Sarmale ( regionalism din zona nordica a tarii Satu-Mare Maramures) Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z