deféct (defécte), s. n. – Cusur, imperfecțiune. Lat. defectus (sec. XIX). – Der. defectuos, adj., din fr. défectueux; defectuozitate, s. f.; defectibil, adj., din fr. défectible; defectiv, adj., din fr. défectif. Vezi definitia »

EXÁCT, -Ă adj. 1. Întocmai, adevărat, conform cu o normă, cu realitatea. ◊ Științe exacte = științe în care formulările se pot prezenta în formă matematică. ♦ Care reproduce întocmai un model; fidel. 2. Punctual. // adv. Conform realității, normei, adevărului. ♦ Tocmai, chiar. [Pron. eg-zact. / < fr. exact, cf. lat. exactus – împlinit]. Vezi definitia »

PREFÉCT, prefecți, s. m. 1. (În Roma antică) Demnitar care conducea o prefectură (1). 2. (În vechea organizație administrativă a țării) Șef al administrației și poliției într-un județ, care reprezenta aici puterea centrală. ◊ Prefect de poliție (sau al poliției) = șef de poliție în orașele mari ale țării. 3. Persoană care supraveghea și îndruma instrucția și educația într-o școală, în vechea organizare a învățământului din Imperiul Austro-Ungar. – Din lat. praefectus. Vezi definitia »

OBIÉCT s.n. 1. Lucru; tot ceea ce poate fi perceput prin simțuri; (spec.) tot ceea ce se înfățișează vederii. 2. Tot ceea ce preocupă gândirea, activitatea intelectuală a omului. ♦ Tot ceea ce formează materia unei științe, a unei discipline; disciplină de studiu. 3. Țintă, scop, țel. 4. Complement (direct sau indirect). [Pron. o-biect. / < lat. obiectum, cf. fr. objet]. Vezi definitia »

delíct (delícte), s. n. – Infracțiune. Lat. delictum (sec. XIX). – Der. delictuos, adj., din fr. délicteux. Vezi definitia »