animá (animéz, animát), vb. – A însufleți, a încuraja. Fr. animer. – Der. (din fr.) animați(u)ne, s. f.; animator, adj.; animozitate, s. f.; desanima, vb. (a descuraja); inanimat (var. neanimat), adj.; reanima, vb. Vezi definitia »

PREZUMÁ vb. tr. a presupune; a estima. (< fr. présumer) Vezi definitia »

MUȘAMÁ, mușamale, s. f. 1. Pânză impermeabilă prin lăcuire sau prin ceruire pe una dintre fețe, folosită în gospodărie, în ateliere etc. pentru protecție; obiect făcut dintr-o asemenea pânză. ◊ Expr. A face (un lucru) mușama = a ascunde, a mușamaliza. 2. (Art.) Numele unui dans popular vioi, jucat de perechi în cerc; melodie după care se execută acest dans. – Din tc. mușamba. Vezi definitia »

Forma speciala a vinovatiei ce se caracterizeaza prin accea ca subiectul actiunii prevede ori accepta producerea unor urmari periculoase, insa cele produse in realitate sunt mult mai grave, pe care le-a prevazut, dar a socotit fara temei ca nu se vor produce, sau nu le-a prevazut, dar putea si trebuia sa le prevada. Vezi definitia »

blestemá (-m, -át), vb. – 1. A huli, a ocărî. – 2. (Refl.) A face jurămînt, a se jura. – 3. A vorbi de rău, a ponegri, a defăima. – Var. blăstăma, blăstema. Mr. blastim, megl. bl’astim. Lat. *blastēmāre, der. de la blasphemāre (Pușcariu 205; Meyer, Alb. St., IV, 27; REW 1155; Candrea-Dens., 162; DAR); cf. sp. lastimar, care atestă existența formei lat. vulg., cu t în loc de f; v. și it. biasimare, fr. blâmer. Der. blestem, s. n. (blestemare, afurisire), care pare a fi un der. postverbal, dar pe care Pascu, I, 52, îl consideră un der. de la lat. *blastemium (în loc de blasphemium); blestemat, adj. (ticălos, afurisit; bandit; potlogar); blestemățesc, adj. (infam); blestemățește, adv. (înv., în chip mizerabil); blestemăți, vb. (a ajunge rău); blestemăție, s. f. (acțiune reprobabilă, în general). Vezi definitia »