Definita cuvantului io
IO pron. pers. 1 sg. v. eu (I.) 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect) Eu merg. ◊ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ◊ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ◊ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ◊ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. [Pr.: (I) ieu. – Var.: (I, pop.) io pron. pers. 1 sg.] [DEX '98]
Sursa: Neoficial
Sursa: Neoficial
Cuvinte ce rimeaza cu io
DIFI(O)- elem. „dublu, divizat”. (< fr. diphy/o/-, cf. gr. diphes) Vezi definitia »
ISTORIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) istorie”, „de istorie”. [Pron. -ri-o-. / < fr. historio-, cf. lat., gr. historia]. Vezi definitia »
ALOTRIO- v. alotriu. Vezi definitia »
CÁLCIO-VÉCCHIO s. n. Tencuială ornamentală care prezintă asperități și șanțuri pronunțate la suprafață. – It.calcio-vecchio. Vezi definitia »
EFUZIO- elem. „răspândire”. (< fr. effusio-, cf. lat. effusio, revărsare) Vezi definitia »