PURSẤNGE adj. invar. (Despre animale, mai ales despre cai; adesea substantivat) De rasă pură, aleasă. – Pur + sânge (după fr. pur-sang). Vezi definitia »

TRANSÍGE vb. III. intr. (Rar) A aplana un conflict prin concesii reciproce, a ajunge la un compromis. [P.i. transíg. / < fr. transiger, it., lat. transigere]. Vezi definitia »

restrấnge (a ~) (res-trân- / re-strân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. restrấng, perf. s. 1 sg. restrânséi, 1 pl. restrấnserăm; part. restrấns Vezi definitia »

înțelége (-g, -lés), vb. – 1. A-și face o idee clară despre ceva, a pricepe. – 2. A cunoaște, a-și da seama de ceva. – 3. A afla, a ști. – 4. A profita, a se alege cu ceva. – 5. A admite, a accepta. – 6. (Refl.) A se împăca, a conviețui în bună invoială cu cineva. – 7. (Refl.) A ajunge la învoială, a cădea de acord, a bate palma, a se învoi. – 8. (Refl.) A avea sens, a se pricepe. – 9. (Refl.) A se subînțelege, a se avea în vedere. – Mr. nțăleg, megl. anțileg, istr. anțeleg. Lat. intĕllĭgĕre (Pușcariu 880; Candrea-Dens., 873; REW 4482; DAR), cf. alb. dëlgoń. În celelalte limbi romanice a fost înlocuit cu intendere și comprehendere. – Der. neînțeles, adj. (fără sens; care nu poate fi înțeles); înțeles, s.n. (sens; semnificație; motiv; rațiune); subînțelege, vb. (a presupune, a a fi înțeles de la sine), pe baza fr. sousentendre; înțelegere, s.f. (acord; învoială, comuniune de idei; rațiune, inteligență, pătrundere, facultatea de a înțelege; cunoaștere, sens, semnificație); neînțelegere, s.f. (dezacord; conflict); înțeleguț, s.n. (înv., cunoaștere, inteligență); înțelegător, adj. (inteligent; care are înțelegere); neînțelegător, adj. (lipsit de înșelegere; neascultător). – Der. neol. inteligent, adj., din fr. intelligent; neinteligent, adj. (prost); inteligență, s.f., din lat. intelligentia; inteligibil, adj., din fr. intelligible; subînțeles, s.n., pe baza fr. sous-entendu. Înțelepciune, s.f., (știință, capacitate de înțelegere, chibzuință, prudență; cunoaștere, știință, doxă), reproduce lat. intellectiōnem (Pușcariu 881; Candrea-Dens., 875; DAR); înțelept, adj. (care este înzestrat cu înțelepciune; înv., cunoscător; înv., cumpătat, socotit, așezat; prevăzător, chibzuit; adv., cu înțelepciune) provine din part. intellectus, în al cărui uz a fost înlocuit de forma înțeles, analogică lui drege, dres sau merge, mers (Pușcariu 880; Candrea-Dens., 874; DAR). – Der. neînțelept, adj. (imprudent, nebun); înțelepțesc, adj. (înțelept, chibzuit); înțelepțește, adv. (cu înțelepciune); neînțelepțește, adv. (în chip imprudent); înțelepți, vb. (a cuminți, a face chibzuit); înțelepție, s.f. (înțelepciune, judecată, chibzuință); preaînțelept, adj. (înțelept), pe baza sl. premądru; preaînțelepciune, s.f. (înv., înțelepciune), pe baza sl. premadrosti. Vezi definitia »

FRÍGE, frig, vb. III. 1. Tranz. A prepara un aliment (în special carne sau pește) prin expunere directă la acțiunea focului (în frigare, pe grătar etc.); p. ext. a prăji în tigaie. ◊ Compus: (fam.) frige-linte s. m. invar. = om avar, zgârcit, harpagon. 2. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) arde. ◊ Expr. (Tranz.) A frige (pe cineva) la inimă sau a-i frige (cuiva) inima = a provoca cuiva o durere vie, usturătoare; a provoca cuiva o mare suferință morală. ♦ (Despre alți agenți decât căldura; adesea fig.) A provoca o senzație usturătoare (asemănătoare cu cea cauzată de o arsură). 3. Intranz. (Despre corpuri fierbinți) A iradia căldură mare; a dogori. 4. Refl. Fig. (Fam.) A se păcăli, a se înșela, a rămâne păgubaș. [Perf. s. fripsei, part. fript] – Lat. frigere. Vezi definitia »