osébi adv. – În locuțiunea în deosebi: în mod special, mai ales. Sl. osobi „aparte” (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 231). – Der. osebi (var. usebi), vb. (a separa, a despărți), din sl. osebiti se „a trăi singur, retras”; deosebi, vb. (a separa, a distinge; refl., a fi diferit, a se distinge); (de)osebit, adv. (înv., aparte, afară de). Vezi definitia »

ALIBÍ s. n. 1. probă prin care un inculpat dovedește justiției că în timpul săvârșirii infracțiunii se afla în altă parte. 2. (fig.) justificare, scuză. (< fr., lat. alibi) Vezi definitia »

BÉBI s. m. v. bebe. Vezi definitia »

ALIBÍ, alibiuri, s. n. Dovadă prin care un inculpat își susține în fața justiției nevinovăția, stabilind că, la data săvârșirii faptului imputat, el se afla în alt loc decât acela unde a fost comis faptul. ♦ Fig. Scuză, justificare. – Fr. alibi (lat. lit. alibi „în altă parte”). Vezi definitia »

DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă, etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty. Vezi definitia »