CĂPRIANA, mănăstire în satul omonim, lîngă Strășeni, Basarabia. Menționată prima oară în 1429 într-un act de danie al lui Alexandru cel Bun. Reconstruită de Ștefan cel Mare înainte de 1470. Biserica Sf. Gheorghe a mănăstirii a fost reclădită (1545) de Petru Rareș. Vezi definitia »

dărâná (-n, -át), vb. – A deșela, a speti, a istovi, a obosi. Lat. *dĕrenēre, de la rēn „rinichi” (REW 2581; Candrea; cf. Graur, BL, V, 95). În Trans. și Banat; cf. it. direnare, sp. derrengar. – Der. dărînat, adj. (inutil, nefolositor). Vezi definitia »

rușiná (rușinéz, rușinát), vb. – 1. A se sfii, a se simți încurcat. – 2. A se umple de rușine, a-i fi rușine. – 3. A umili, a înjosi. – Mr. arușnedz. De la roși „a face pe cineva să devină roșu” cu suf. expresiv -ina, ca clăti › clătina, tîmpi › (în)tîmpina, hîțîi › hîțîna, împopoța › împopoțona etc. Această explicație a fost dată de Spitzer, BL, XIV, 49, și pare cea mai bună. Celelalte ipoteze se bazează de obicei pe rușine, care trimit la un lat. *rosῑnus „trandafiriu” (Pușcariu 1488; REW 7382); la lat. *russiōnem (Pascu, I, 43; Pascu, Beiträge, 12), sau *rosiōnem (Candrea); sau la *rușiciune, de la roși (Tiktin). Der. rușine (mr. ar(u)șine, megl. rușoni, istr. rușire), s. f. (sfială, timiditate; jenă; ocară, batjocură; dezonoare, umilință); rușinat, adj. (jenat; umilit); nerușinat, adj. (fără rușine); nerușinare, s. f. (impudoare, necuviință); rușinător, adj. (rușinos); rușinos, adj. (sfios); nerușinos, adj. (înv., obraznic). Vezi definitia »

PENÁ vb. tr. (jur.) a penaliza. (< fr. peiner) Vezi definitia »

PEREGRINÁ, peregrinez, vb. I. Intranz. A cutreiera prin locuri îndepărtate; a colinda, a călători prin lume; a hoinări. ♦ (Rar) A merge în pelerinaj într-un loc considerat sfânt. – Din fr. pérégriner, lat. peregrinari. Vezi definitia »