MANDÁT, mandate, s. n. 1. Împuternicire (contractuală) de a reprezenta o persoană fizică sau juridică și de a acționa în numele ei; act prin care se dă această împuternicire; procură. ◊ Teritoriu sub mandat = (în trecut) teritoriu administrat de o țară străină în baza unei hotărâri a unui for internațional. 2. (Jur.) Dispoziție, ordin. ◊ Mandat de arestare = act scris prin care organul judiciar competent ordonă arestarea unui învinuit, inculpat sau condamnat. Mandat de aducere ordin scris dat unui organ de a aduce o persoană (învinuit, martor sau expert) în fața unei instanțe judecătorești sau a unui organ de cercetare penală, pentru a da declarații, lămuriri, pentru a efectua unele expertize etc. 3. Serviciu poștal prin care cineva poate expedia o sumă de bani pentru a fi remisă destinatarului; p. ext. formular completat în acest scop, pe baza căruia se face transmiterea sumei; sumă de bani expediată sau primită astfel. – Din fr. mandat. Cf. germ. Mandat. Vezi definitia »

NEȘTAMPILÁT, -Ă, neștampilați, -te, adj. (Despre mărci poștale) Care nu este ștampilat; neobliterat. – Ne- + ștampilat. Vezi definitia »

INDELICÁT, -Ă, indelicați, -te, adj. (Rar) Nedelicat. – Din fr. indélicat. Vezi definitia »

piciorogát, -ă, adj. (reg.) 1. (despre puii animalelor sau despre copii) care s-a ridicat de jos, care se poate ține pe picioare, care începe să meargă, împiciorogat. 2. care și-a revenit, care s-a întremat după o boală. Vezi definitia »

sfățát, -ă, adj. (înv.) depravat. Vezi definitia »