înviá (-íu, înviát), vb. – A reveni sau a readuce la viață. – Var. (înv.) învie, înviere. Mr. înviedz. Lat. vῑvĕre, pref. verbal în- (Tiktin; DAR). Rezultatul normal, înviĕre, astăzi dispărut, (apare în texte din sec. XVI-XVII), și-a schimbat conjug., ca în Banat scriare ‹ scriere (Tiktin), cf. și confuzia între curere și curare (după DAR, învia e reprezentant direct al unui lat. invῑvāre, cf. Pușcariu, Dacor., VI, 704, ipoteză ce pare inutilă). Eset cuvînt comun (ALR, I, 175); part. învis, de la conjug. primitivă, se conservă încă în Trans. de Nord (Drăganu, Dacor., II, 611). – Der. învietor, adj. (care reînvie); înviere, s. f. (acțiunea de a învia). Vezi definitia »

TRIPUDIÁ vb. I. intr. (Liv.) A exulta de bucurie; a sări, a tresălta de bucurie. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază. / < it., lat. tripudiare < tripudium]. Vezi definitia »

CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo. Vezi definitia »

ATROFIÁ vb. I. refl. A-și pierde vitalitatea, vigoarea; (despre țesuturi, organe) a se închirci. [Pron. -fi-a., p.i. -iez, 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. atrophier]. Vezi definitia »

MONTBRÉȚIA s. f. plantă erbacee bulboasă din Africa de Sud, cu frunze liniare și flori roșii și portocalii, în spice. (< lat. montbretia) Vezi definitia »