hrápă (-ắpi), s. f. (Bucov.) Povîrniș, repeziș. Origine incertă. Cf. rut. hrapa „bulgăre înghețat”, rapa „stîncă ascuțită” (DAR; Candrea). După Scriban, în legătură cu grapă. Vezi definitia »

SULFAMIDOREZISTÉNȚĂ s. f. rezistență a microbilor la acțiunea bacteriostatică a sulfamidelor. (< fr. sulfamidorésistance) Vezi definitia »

críncă, crínci, s.f. (reg.) coș lungăreț din scoarță de tei cu care se cară porumbul din holdă la căruță sau cu care se leagănă copiii. Vezi definitia »

secáră s. f. – Plantă graminee (Secale cereale). – Var. săcară. Mr., megl. sicară, istr. secǫrę. Lat. sēcāle (Diez, I, 373; Pușcariu 1493; REW 7763; Aebischer, ZRPh., LVI, 392-402), cf. ven. segăla și lat. sēcāle › alb. thëkëre, it. segale, prov. seguel, fr. seigle, cat. segle. – Der. secărea, s. f. (plantă furajeră, Bromus secalinus; chimen, Carum Carri); secărică, s. f. (chimen; rachiu de secară); secăriță, s. f. (chimen; plantă, Ramischia secunda); secăros, adj. (se zice despre grîul amestecat cu secară). Vezi definitia »

HAPLOBIÓZĂ s. f. 1. însușirea de a fi haplobiont. 2. haplofază. (< fr. haplobiose) Vezi definitia »