însurá (însór, însurát), vb. – A se căsători, a se lega prin căsătorie un bărbat cu o femeie. – Mr. nsor, megl. (a)nsor, (a)nsurari, istr. ănsor. Lat. uxorāri (Cipariu, Elemente, 72; Otto, Rom. Forsch., VI, 427; Philippide, Principii, 108; Pușcariu 874; Candrea-Dens., 870; REW 9107; DAR), cf. calabr. nzurare. Cuvînt comun (ALR, I, 251), indică numai din punctul de vedere al bărbatului căsătoria, cf. mărita. – Der. însurător, adj. (de însurat); însurat, s. n. (căsătorie); însurătoare, s. f. (căsătorie); însurăciune, s. f. (înv., căsătorie); însurățel, s. m. (persoană căsătorită de curînd); dessura, vb. (rar, a divorța, a se despărți). Vezi definitia »

ACAPARÁ vb. I. tr. A-și însuși ceva în dauna altora, a pune mâna pe... ♦ A retrage din circulație o marfă pentru a o specula. [< fr. accaparer, cf. it. accaparrare]. Vezi definitia »

REARBITRÁ vb. I. tr. (Jur.) A rezolva din nou un litigiu arbitral. [< re- + arbitra]. Vezi definitia »

SOFRÁ, sofrale, s. f. (Înv.) Masă mică, circulară și foarte joasă, la care se mânca stând pe divan. – Din tc. sofra. Vezi definitia »

CADRÁ vb. intr. a se potrivi, a corespunde cu ceva. (< fr. cadrer) Vezi definitia »