STRĂLUCÍRE, (rar) străluciri, s. f. 1. Acțiunea de a străluci și rezultatul ei; intensitatea unei lumini vii. ♦ Lumină vie reflectată; scânteiere, sclipire; spec. iluminare produsă de un astru. ♦ (Fiz.) Mărime care caracterizează un izvor de lumină, egală cu raportul dintre intensitatea luminoasă a izvorului și proiecția ariei sale pe direcția de observație. 2. Fig. Fast, splendoare, frumusețe. ♦ Mărire, glorie. – V. străluci. Vezi definitia »

PLĂSMUÍRE, plăsmuiri, s. f. Acțiunea de a plăsmui și rezultatul ei. [Var.: plăzmuíre s. f.] – V. plăsmui. Vezi definitia »

FONATOÁRE adj. f. v. fonator. Vezi definitia »

STĂRUÍRE, stăruiri, s. f. (Înv.) Stăruință. – V. stărui. Vezi definitia »

DISTRIBUÍRE s.f. Acțiunea de a distribui; distribuție. [< distribui]. Vezi definitia »