CALIOPE (KALLIOPE) (în mitologia greacă), muza poeziei epice și a elocinței, mama lui Orfeu și a sirenelor. Este reprezentată ținînd în mîini o tăbliță și o unealtă de scris. După tradiție, era considerată și muza filozofiei. Vezi definitia »

RECÉPE vb. tr. a reprimi, a relua. (< lat. recipere) Vezi definitia »

ploápe s.f. pl. (reg.; în expr.) a umbla după ploape = a pierde vremea degeaba, a umbla după cai verzi. Vezi definitia »

RÚMPE vb. III v. rupe. Vezi definitia »

ghímpe (ghímpi), s. m. – 1. Spin, țeapă. – 2. Os de pește. – 3. Vîrf ascuțit, cui. – 4. Nume de plante spinoase (Cyrcium lanceolatum; Xanthium spinosum; Centaurea calcitrapa; Ruscus aculeatus). – Var. (înv.) ghimp. Lat. *pŭngŭlum, de unde provine și it. pungolo (Arch. glott., XIII, 398; Prati 802), și cu schimbare de suf., pungello (REW 6851). De la *punglu s-a ajuns prin metateză la *glumpu › *ghiumpu (ca în *quaglum › chiag), redus prin disimilație la ghimp(u). Se presupune în general că termenul rom. derivă din alb. gjëmp, gljimp (Cihac, II, 717; Meyer 140; Philippide, II, 713; Jokl 26-28; Rosetti, II, 117); însă chiar var. consonantismului alb. dovedește că trebuie plecat de la un etimon romanic în gl-, al cărui rezultat ar trebui să fie diferit în alb., cf. *glemus › alb. ljëms, glandis › alb. ljende. Este evident că alb. provine din rom. Der. ghimpos, adj. (spinos; picant, înțepător); ghimpoasă, s. f. (plantă, Cryspis aculeata); ghimpuros, adj. (spinos); (în)ghimpa, vb. (a înțepa; a incita, a stimula; a mușca, a înțepa; a răni); înghimpător, adj. (care înțeapă); înghimpătură, s. f. (înțepătură); ghimpariță, s. f. (Cryspis aculeata). Vezi definitia »