ORFÍSM s.n. 1. Doctrină de mistere orfice care preconiza dualismul suflet-corp, considerând corpul ca „temniță” a sufletului, precum și credința în metempsihoză. 2. (Arte) Tendință în pictură, care, prin folosirea culorilor dure urmărind efecte poetice și muzicale, crea impresia de mișcare și luminozitate, anunțând astfel arta abstractă. [< fr. orphisme]. Vezi definitia »

NEOREALÍSM s.n. 1. Curent filozofic contemporan care consideră că ontologia are o autonomie absolută față de gnoseologie, obiectul cunoașterii constituind o „realitate” independentă de subiectul cunoscător și de procesul cunoașterii. 2. Curent în literatura, artele plastice și cinematografia italiană contemporană, care se manifestă printr-o tendință de apropiere de faptul real, de viața cotidiană a oamenilor, prezentând, alături de personaje și fenomene tipice, fapte brute, mărunte, nesemnificative. [Cf. fr. néo-réalisme, it. neorealismo]. Vezi definitia »

ERMETÍSM s.n. 1. Caracterul de neînțeles al unei opere, lucrări teoretice, caracterul secret al unei doctrine. 2. Curent literar, manifestat cu precădere după primul război mondial, care a cultivat deliberat (în poezie) un limbaj excesiv intelectualizat, încifrat, adesea ininteligibil. [Var. hermetism s.n. / < fr. hermétisme, it. ermetismo, cf. Hermes (Trismegistul) – zeu grec, considerat de alchimiști ca patron al științelor oculte și al magiei]. Vezi definitia »

PROSILOGÍSM, prosilogisme, s. n. Silogism a cărui concluzie este premisa unui silogism următor. – Din fr. prosyllogisme. Vezi definitia »

EMINESCIANÍSM s. n. moment distinct al istoriei literare, marcat de Mihai Eminescu, expresie a geniului poporului român, spirit enciclopedic, universal, care, prin originalitate, prin simțul absolut al limbii și al muzicalității poetice, a dat o maximă strălucire romantismului românesc. ◊ tendința de a prelua și cultiva teme și motive eminesciene. (< eminescian + -ism) Vezi definitia »