mílă (míle), s. f. – 1. Compasiune, pietate. – 2. Grație, ajutor divin. – 3. Pomană. – Mr. nilă. Sl. milŭ, f. mila „demn de compasiune” (Miklosich, Lexicon, 368; Cihac, II, 196; Berneker, II, 58; Tiktin). – Der. milos, adj. (cu milă); milog, s. m. (care cerșește), cu suf. -og, ca olog, slăbănog, șontorog; milogi, vb. refl. (a cere de pomană; a se ruga, a se umili); milogeală, s. f. (cerșetorie); milogie, s. f. (cerșetorie); milogime, s. f. (mulțime de milogi); milui, vb. (a avea milă, a compătimi; a da de pomană); nemiluit, adj. (care nu a primit de pomană; nemilos, neomenos; excesiv, enorm); milosîrdie, s. f. (înv., milă), din sl. milosrŭdije; milosîrd, adj. (milos), din sl. milosrŭdŭ; milosîrdi, vb. refl. (a avea milă), din sl. milosrŭditi; miloste, s. f. (înv., milă), din sl. milostĭ; milostenie, s. f. (pomană, caritate), din sl. milostyni; milostiv, adj. (clement, caritativ), din sl. milostivŭ; milostivă, s. f. (avrămeasă, Gratiola officinalis; duh rău); milostivenie, s. f. (clemență, milă), încrucișare între milostenie și milostiv; milostivi, vb. refl. (a avea milă, a compătimi pe; refl., a binevoi, a catadicsi); milostivnic, adj. (milos); nemilos, adj. (inuman, fără milă); nemilostiv, adj. (fără milă); înmiloșa, vb. refl. (înv., a i se face milă, a catadicsi); milcui, vb. refl. (a cere, a cerși), din bg. milkam se, care apare numai cu sensul modern de „a se răsfăța”; milcuitură, s. f. (înv., implorare), din milcui cu suf. expresiv -și. Cf. umili. Vezi definitia »

EPIGLÓTĂ, epiglote, s. f. Membrană fibrocartilaginoasă așezată în partea superioară a laringelui, care astupă glota în momentul înghițirii, pentru a împiedica pătrunderea alimentelor pe căile respiratorii. – Din fr. épiglotte. Vezi definitia »

ANTIRACHÉTĂ adj. invar. (Rachetă) care distruge o rachetă înainte ca aceasta să-și atingă ținta. – Anti- + rachetă (după engl. antimissile). Vezi definitia »

FANTÁSMĂ s.f. 1. Stafie, nălucă, fantomă. 2. (Fig.) Imagine, priveliște neclară, ireală. ♦ Produs al imaginației, himeră. [< fr. fantasme, it. fantasma, cf. gr. phantasma]. Vezi definitia »

MOCÍRLĂ, mocirle, s. f. Apă stătătoare (de mică întindere) provenită din ploi, revărsări etc. și plină de mâl, de noroi; loc mlăștinos, noroios; noroi, mâl. ♦ Fig. Decădere morală; mediu decăzut din punct de vedere moral. – Cf. bg. močilo. Vezi definitia »