lámură (-ri), s. f. 1. Metal prețios pur, masiv, autentic. – 2. Cremă, elită. Lat. lamina „bară de metal prețios” (lexiconul de la Buda; Tiktin; Bogrea, Dacor., III, 411; DAR). Rezultatul pl., *lamene, a trecut în lamuri prin analogie cu pl. terminate în -uri, cf. vergură, lature, țărm; sing. lamură este o reconstituire analogică. Giuglea, Cercetări lexicografice, 14, pornește mai curînd de la un lat. *lamŭla, și Candrea de la *lamnŭla; Graur, BL, V, 103, afirmă că nici una dintre explicații nu este acceptabilă; dar nu pare să aibă dificultăți în admiterea etimonului lamina, care corespunde semantic și se poate explica și prin fonetism. Mai înainte, Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 681, și Pușcariu 935, REW 4869, se gîndiseră la lat. *remola, din re-molere, care pare mai puțin probabil, și Roesler 572 în gr. λαμπρός „strălucit(or)”. Der. lămuri, vb. (a purifica; a depura metalele; a explica, a desluși, a elucida, a netezi; a distinge), pe care Crețu 342 îl explica pornind de la lat. lumināre; nelămurit, adj. (neclar, confuz, indistinct); lămuritor, adj. (curățitor, purificator; explicativ, clarificator). Koerting 5614 îl explică pe lămuri prin lat. limulĭre, cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 281. Vezi definitia »

PĂPĂLÚDĂ, păpălude, s. f. Pasăre de culoare cenușie, cu corpul lunguieț, cu aripi lungi, înguste și ascuțite, cu gâtul scurt și cu ciocul mic (Caprimulgus europaeus). – Et. nec. Vezi definitia »

COLÍNĂ² s. f. amină din compoziția materiei vii ai cărei derivați (acetilcolina etc.) au un rol important în organism. (<fr. choline) Vezi definitia »

drániță (dránițe), s. f. – Șindrilă, șiță. Pol., rus. dranica (Cihac, II, 101), cf. mag. dránica. – Der. drăniți, vb. (a acoperi cu șindrilă); drănițit, s. n. (dispunerea șindrilei); drănicer, s. m. (persoană care face șindrile). Vezi definitia »

ștubícă, ștubíci, s.f. (reg.) lădiță în care se țin uneltele întrebuințate la ascuțitul coasei. Vezi definitia »