lámă (láme), s. f. – 1. Tablă, foaie, placă de metal. – 2. Partea metalică tăioasă a unui instrument. – 3. Foiță fină metalică (de ras). Fr. lame, parțial prin intermediul ngr. λάμα. Este omonim cu lama, s. m. (conducător religios), din fr. lama; și cu lamă, s. f. (zool.) din fr. lama. Vezi definitia »

stániță¹, stánițe, s.f. (înv.) colibă; cabană. Vezi definitia »

STEREOSTÁTICĂ s.f. Parte a fizicii care studiază echilibrul corpurilor solide. [Gen. -cii. / < fr. stéréostatique, cf. gr. stereos – solid, statikos – care stă în echilibru]. Vezi definitia »

ázimă (ázime), s. f. – Pîine de aluat nedospit. – Var. azmă. Mr. adzîmă, megl. azim. Gr. ἄζυμος (Murnu 9, Diculescu, Elementele, 472). Este cuvînt popular, probabil intrat în rom. din primele secole ale creștinismului; cf. ven. azme, calabr. áyimo, port. asmo, (REW 850). – Der. azăm, adj. (care nu fermentează; se spune în Trans. despre conservele în oțet sau saramură care încă nu s-au făcut); azimioară, s. f. (turtă); azimit, s. n. (înv., sărbătoare a azimei, în religia iudaică), din ngr. ἀζυμίτης. Vezi definitia »

críșcă (críște), s. f. – Bucată. Sb. križka, rut. kriška (DAR). În Banat și Bucov. Vezi definitia »