MEȘ¹, meși, s. m. Un fel de cizmulițe din piele subțire, fără toc, purtate altădată peste ciorapi (sub încălțăminte); (astăzi, reg.) papuci de pâslă. ◊ Expr. A-i da (cuiva) meșii să... = a avea curaj să..., a cuteza. A-l ține pe cineva meșii = a fi în stare, a putea. – Tc. mest. Vezi definitia »

hățáș (hățáșe), s. n. – Cărare, potecă. – Var. hățiș, hațiș, hataș, hățag. Origine incertă. Pare a fi formație expresivă, pe baza lui hăț, care exprimă ideea de „a pleca, a devia”, caz în care ar însemna „(drum) lateral” sau „scurtătură”. Totuși, sensul special de „hățiș”, s. n. (desiș, tufișuri), se potrivește doar în parte acestei ipoteze. Scriban propune germ. hetzen „a ațîța”, care nu pare mai probabil. După Moldovan 426, de la hat, „drum”, care nu apare cu acest sens; în afară de aceasta, der. de la hat nu îl au pe ț. – Der. hățaș, s. m. (Bucov., haiduc); hățoagă, s. f. 8cărare de animale, în pădure). Vezi definitia »

sclipíș, sclipíșuri, s.n. (reg.) 1. sclipit, sclipeală, sclipitură, sclipet. 2. scăpărare, scânteiere, strălucire. Vezi definitia »

ÎNGERÁȘ, îngerași, s. m. Diminutiv al lui înger; îngerel. – Înger + suf. -aș. Vezi definitia »

BĂTRÂNÍȘ s. m. Plantă erbacee cu frunze lanceolate, cu flori albastre sau liliachii, cultivată ca plantă ornamentală (Erigeron canadensis). – Bătrân + suf. -iș. Vezi definitia »