FAȚÉTĂ, fațete, s. f. 1. Fiecare dintre fețele (șlefuite ale) unei pietre prețioase, ale unei sticle, ale unui metal etc. ♦ Fig. Fiecare dintre aspectele unei probleme, ale unei lucrări, care împreună alcătuiesc un ansamblu. 2. (În sintagma) Fațetă de cuțit = teșitură a muchiei tăietoare la cuțitele de prelucrare prin așchiere. 3. (Tipogr.) Placă de fontă care servește ca fundament pentru un clișeu sau pentru o placă de stereotipie. – Din fr. facette (refăcut după față). Vezi definitia »

PLÁTOȘĂ, platoșe, s. f. Armură de zale, de fier, de piele etc. de forma unui pieptar, cu care se îmbrăcau oștenii în antichitate și în evul mediu spre a se apăra de loviturile dușmanilor; cuirasă. – Et. nec. Vezi definitia »

storcătúră, storcătúri, s.f. (înv.) efort în vederea defecării (eliminării excrementelor). Vezi definitia »

CUÉSTĂ s.f. (Geol.) Formă de relief ca un povârniș, apărută într-o regiune în care stratele cu roci dure alternează cu cele moi, datorită eroziunii apelor curgătoare și retragerii treptate a versanților. [< sp. cuesta]. Vezi definitia »

PROVIDÉNȚĂ s. f. 1. (în concepțiile religioase) putere supremă a divinității în guvernarea lumii, puterea de a predetermina evenimentele spre binele oamenilor. ◊ atribut al divinității; (p. ext.) sprijin, îndurare. 2. (fig.) cel care contribuie prin ajutorul său la salvarea cuiva. (< fr. providence, lat. providentia) Vezi definitia »