ȚĂHĂLUÍT adj. v. țăhălui. [DAR] Vezi definitia »

EOLÍT s. n. piatră din epoca preistorică, grosolan cioplită, folosită ca prima unealtă, de omul primitiv. (< fr. éolithe) Vezi definitia »

COLUMBÍT s. n. niobit. (<fr. columbit) Vezi definitia »

CARMELIT, -Ă (‹ fr.) s. m. și f. 1. Călugăr(iță) catolic(ă) făcînd parte din ordinul religios apărut spre 1180 într-o comunitate de eremiți adunați pe muntele Carmel, în Palestina. S-au stabilit în Europa, în 1235, adoptînd regulile de organizare ale dominicanilor (1431). În 1562, Sf. Ioan al Crucii și Tereza de Avila au reformat ordinul. ♦ carmeliți desculți = c. care au urmat Reforma. Vezi definitia »

LĂCOMÍT, -Ă, lăcomiți, -te, adj. (Rar) Lacom, hrăpăreț. – V. lăcomi. Vezi definitia »