plescáviță, plescávițe, s.f. 1. (pop.) nume dat mai multor boli de piele caracterizate prin erupții, eczeme, bube, puroi, răni; spuzeală. 2. (reg.; cu sens colectiv, în forma „plercaniță”) părticele lemnoase rămase în fuiorul de cânepă. 3. (reg.) plantă erbacee cu frunze ovale, cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe. 4. (reg.; în forma „plescaiță”) mică plantă cu flori mari albe și cu fructul o capsulă; șopârliță albă. 5. (reg.) plantă erbacee cu frunze opuse și ascuțite, cu flori albe-verzui și cu fructe ca niște bobițe negre; gușa-porumbelului. 6. (reg.; în forma „pleșcaiță”) codobatură (mică pasăre migratoare, care trăiește pe marginea apelor, cu coada lungă, mereu mișcătoare). Vezi definitia »

ZUGRĂVITÚRĂ, zugrăvituri, s. f. (Înv.) Pictură, tablou. – Din zugrăvi + suf. -(i)tură. Vezi definitia »

SONOLUMINESCÉNȚĂ s. f. emisiune slabă de lumină care însoțește fenomenul de cavitație produs într-un lichid supus acțiunii ultrasunetelor. (< fr. sonoluminescence) Vezi definitia »

TÉUGĂ s.f. Partea acoperită de la prora sau de la pupa unei nave, în interiorul căreia sunt amenajate magazii și, uneori, locuințe pentru echipaj. [< fr. teugue]. Vezi definitia »

PLÚTĂ¹, plute, s. f. Ambarcație ușoară, plutitoare, uneori prevăzută cu flotoare, construită din trunchiuri de copac prinse împreună și destinată transportului trunchiurilor pe ape curgătoare. ◊ Expr. A face pluta = a înota plutind orizontal (pe spate). (Rar) A cădea de-a pluta = a cădea întins la pământ. ♦ Platformă de lemn plutitoare, folosită pentru salvare pe apă. ◊ Plută-far = plută mare, cu o baliză din panouri și o instalație de semnale de ceață, servind pentru orientare. – Din. bg. pluta. Vezi definitia »