NARCÍSĂ, narcise, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee cu frunze lungi, ușor îndoite pe nervura principală, cu flori solitare, albe sau galbene, fin parfumate (Narcissus). [Var.: (rar) narcís s. m.] – Din fr. narcisse, lat. narcissus. Vezi definitia »

SIMEDIÁNĂ s.f. Dreaptă care trece printr-un vârf al unui triunghi și este simetrica medianei față de bisectoarea interioară dusă din același vârf. [Pron. -di-a-. / < fr. symédiane]. Vezi definitia »

BENZOPURPURÍNĂ s.f. Substanță roșie care constituie unul dintre cei mai importanți coloranți pentru bumbac. [< fr. benzopurpurine]. Vezi definitia »

júlă, júle, s.f. (reg.) 1. femeie cu părul pieptănat îndărăt, cu tâmplele și fruntea goale. 2. femeie sărăcăcios îmbrăcată și încrezută. Vezi definitia »

furtúnă (furtúni), – 1. (Înv.) Ghinion, necaz, nenorocire. – 2. Vînt puternic însoțit de ploaie, vijelie. – Mr., megl. furtună. Lat. fortūna (Pușcariu 686; Candrea-Dens., 702; REW 3458; DAR), cf. it. fortuna, fr. fortune (de mer), sp. fortuna, cu același sens, care apare și în lat. med. fortuna. Schimbarea semantică (cf. Șeineanu, Semasiol., 214), naturală și mai mult sau mai puțin generală, pare anterioară limbilor romanice, cf. și ngr. φουρτοῦνα, de unde tc. furtuna, fortuna. Nu există, deci, motiv suficient pentru a considera că rom. provine din ngr. (Pușcariu; Meyer 111; DAR), cu atît mai mult cu cît în rom. apare și sensul primitiv de „soartă (nefericită)”, care indică proveniența directă din lat. Der. furtunat, s. m. (naufragiat), înv.; furtunatic, adj. (impetuos; violent); furtunos, adj. (impetuos; violent). – Bg. fortuna poate proveni de asemenea din ngr. sau din rom.; sb. fôrtuna, frtùna, mai probabil din it. (Berneker 283; cf. Miklosich, Fremdw., 88), pe cînd sb. furtuna reproduce consonanța din rom. (Daničič, III, 80). Alb. furtunë poate fi der. din ngr. În schimb provin cu certitudine din rom. rut. fortuna (Miklosich, Wander., 15) și mag. furtina (Edelspacher 13), toate cu sensul de „furtună”. Vezi definitia »