crícimă, crícime, s.f. (reg.) cârciumă. Vezi definitia »

MOȘIEREÁSĂ, moșieresc, s. f. Mare proprietară funciară; soție de moșier; moșieriță. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -easă. Vezi definitia »

ȚÂRÂITÚRĂ, țârâituri, s. f. Țârâit². [Pr.: -râ-i-. – Var.: țârcâitúră s. f.] – Țârâi² + suf. -tură. Vezi definitia »

PÓRTO-CÁVĂ adj. (anat.) care aparține venei porte și venei cave. (< fr. porto cave) Vezi definitia »

alámă (alắmuri), s. f. – Aliaj de cupru și zinc. Ngr. μάλαμα „aur”, de unde mr. malamă, amálomă „aur”, alb. malamë „aur”. Schimbarea fonetică și semantică este curioasă. Pare a fi vorba de o etimologie populară, datorată confuziei între aur și alamă (foarte folosită odinioară în ornamentație, de ex. în lucrările de marchetărie). Analogia care se impune între alamă și aramă ar putea explica schimbarea de accent. De asemenea trebuie să se fi produs o despărțire la *μ’ἄλαμα, înțeles ca un presupus *μὲ ἄλαμα „ cu aur” (aceeași pierdere a lui μ inițial în ngr. μασάμαυα › aramafta, formulă de imprecație, cf. N. Grămadă, Codrul Cosminului, IV, 309). Lambrior 373, Hasdeu 674 și DAR pleacă de la it. lama › sb. lama „tinichea”; Densusianu, Rom., XXXIII, 273, pleacă de la ngr. λάμα, iar Körting 5406 de la lat. lamina, ipoteză abandonată. Der. alămar, s. m.; alămărie, s. f.; alămat, alămit, adj. (bătut cu cuie de alamă); alămiu, adj. Vezi definitia »