Definita cuvantului vatră
VÁTRĂ, vetre, s. f. 1. Un fel de platformă înălțată, amenajată în tinda caselor țărănești, pe care se face focul pentru a pregăti mâncarea; parte plană din interiorul cuptorului (de pâine) sau al sobei, care susține cuptorul sau soba în afară și pe care se poate ședea sau dormi. ◊ Expr. A îmbătrâni în vatră = a rămâne fată bătrână, nemăritată. A rămâne cu sluta în vatră = a nu-și putea mărita fata. A cloci pe vatră = a lenevi (la căldură), a trândăvi. A cădea cuiva în vatră = a fi oaspete nepoftit și supărător al cuiva. ♦ Parte a forjei în care se depozitează și unde arde combustibilul; partea inferioară din interiorul unui cuptor metalurgic, pe care se așază materialele care trebuie încălzite sau topite. 2. Locuință, așezământ stabil, cămin, casă (părintească). ◊ Loc. adj. De vatră = care și-a făcut gospodărie și s-a statornicit într-un loc. ♦ Loc de baștină, de origine. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A lăsa (un ostaș) la vatră = a elibera (un ostaș) după terminarea stagiului militar. ♦ Cuib al unui animal sălbatic, cu puii în el. 3. Locul principal, central al unei așezări, al unei instalații etc.; locul pe care s-a clădit ceva, pe care se construiește sau unde se așază ceva. ◊ Vatra satului = suprafața de teren pe care se întinde satul. 4. (Pop.) Porțiune de pământ, pe un câmp, care se deosebește de restul locului printr-o vegetație diferită sau prin absența vegetației. Cf. alb. vatre.

Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu vatră
oínă (-ne), s. f. – Un anumit joc cu minge între două grupări de băieți. – Var. (Mold.) hoină. Cuman. oyn, tc. oyun „joc” (Bogrea, Dacor., I, 289); legătură cu rus. vojna „război” (Tiktin) e mai puțin probabilă. – Der. hoinar, adj. (ulițarnic, haimana); hoinări, vb. (a vagabonda, a umbla hoinar); hoinăreală, s. f. (vagabondaj, haimanalîc). – Der. lui hoinar din ngr. ỏϰνιάριος (Loewe 15) nu e posibilă. Vezi definitia »
NIVÓZĂ s.f. A patra lună a calendarului republican francez (21 decembrie – 19 ianuarie). [< fr. nivôse, cf. lat. nivosus – de zăpadă]. Vezi definitia »
LINĂRÍȚĂ s. f. v. linariță. Vezi definitia »
CATOGENÉZĂ s. f. formare a rocilor sedimentare, ale căror particule s-au deplasat, în faza de depunere, sub acțiunea gravitației. (< fr. catogenèse) Vezi definitia »
zimáză s. f., g.-d. art. zimázei; pl. zimáze Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z