ARNĂÚT, arnăuți, s. m. 1. Soldat mercenar (de origine albaneză) angajat în garda domnească din țările române; p. ext servitor înarmat, angajat de boieri mai ales pentru paza personală. 2. Specie de grâu de primăvară cu bobul mare și lunguieț, de culoare galbenă-deschisă. ◊ (Adjectival) Grâu arnăut. – Din tc. arnavud. Vezi definitia »

PRECÁUT, -Ă, precauți, -te, adj. (Despre oameni) Care prevede un pericol posibil, care acționează cu băgare de seamă și ia toate măsurile de prevedere pentru evitarea unui pericol, unei neplăceri; (despre vorbe, gesturi etc.) care dovedește prudență; prudent, prevăzător, circumspect. [Acc. și: precaút] – Din lat. praecautus. Vezi definitia »

ÎNTREȚINÚT, -Ă I. adj. (despre oscilații mecanice, electromagnetice etc.) cu amplitudine menținută constantă printr-un aport de energie din exterior. II. adj., s. m. f. (cel) care este în întreținerea altei persoane de sex opus (cu care trăiește în concubinaj). (< întreține) Vezi definitia »

împrumút adv. – În calitate de împrumut. Lat. promutuum (Diez, I, 235; Pușcariu 794; Candrea-Dens., 826; Cipariu, Gram., 368; REW 4319; DAR). Compunerea cu în- este firească în formații adv., cf. împrejur, împreună, etc. – Der. împrumut (var. înv. împrumută), s. n. (faptul de a da cuiva sau de a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit), var. direct din lat. promutua; împrumuta (mr. mprumutare), vb. (a cere împrumuta; a da cu împrumut; a imita, a reproduce), care de asemenea ar putea reprezenta direct un lat. *impromutuāre (Pușcariu 794; Meyer-Lübke, Rom. Gramm., I, 386), cf. it. improntare (mil. imprümeda), fr. emprunter; împrumutătură, s. f. (împrumut); împrumător, adj. (persoană care împrumută). Vezi definitia »

zăcút s. n. Vezi definitia »