măcríș s. m. – Plantă (Rumex acetosa). Bg. mokreš, din mokăr „umed” (Conev 43; Pascu, Beiträge, 53). Der. de la macru nu e probabilă (Pușcariu, Dim., 117); după ipoteza neverosimilă a lui Scriban, ar fi vorba de un cuvînt dacic sau germanic. – Cf. macrină, s. f. (umiditate), din bg. mokrina (Pascu, Beiträge, 17), pe care Candrea-Dens., 1037, îl derivau în mod greșit din macru. Vezi definitia »

CIRÍȘ s. n. (Reg.) Cocă sau altă substanță (subțire) de lipit. – Din tc. çiriș. Vezi definitia »

PIETRÍȘ, pietrișuri, s. n. 1. Rocă sedimentară detritică necimentată constituită din diferite fragmente de roci și de minerale rotunjite, cu dimensiunile cuprinse între 2 mm și circa 70 mm, care se formează pe litoral, în albiile apelor curgătoare, în regiunile ocupate de ghețari etc. 2. Pietriș (1) mai mărunt provenit din albiile râurilor, din cariere sau din piatră sfărâmată, folosit ca agregat în prepararea betoanelor, ca material de pietruire a drumurilor etc. 3. (Înv. și pop.) Pământ pietros sau nisipos, neproductiv, sterp. – Piatră + suf. -iș. Vezi definitia »

CĂNĂRUȘ (‹ canar) s. m. Pasăre cîntătoare, migratoare, din familia fringilidelor, de c. 12 cm, care cuibărește frecvent în lungul văilor rîurilor carpatine și în M-ții Măcin, cu penaj gălbui, aripile și coada maronii-gălbui, capul verde-gălbui (Serinus serinus). Considerat ruda cea mai apropiată a strămoșului canarului de colivie, a pătruns în România acum un secol, venind din regiunile sudice ale Europei. Vezi definitia »

NAȘ², -Ă, nași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel rudă cu familia respectivă. ◊ Expr. A fi nașul cuiva = a ști să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte. A-și găsi nașul = a da de o persoană care știe să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun(ă). [Var.: (înv. și pop.) nănáș, -ă, (Înv. și reg.) nânáș, -ă s. m. și f.] – Nun + suf. -aș. Vezi definitia »