DISONÁNȚĂ s. f. 1. (muz.) asociere de sunete care impresionează neplăcut auzul. ◊ întâlnire neplăcută auzului între silabe sau cuvinte; cacofonie. 2. (p. ext.) lipsă de armonie, dezacord, stridență. (< fr. dissonance, lat. dissonantia) Vezi definitia »

baníță (bánițe), s. f. – Unitate veche de măsură de capacitate pentru cereale, de valoare diferită după epoci și regiuni, dar în general egală cu 20 ocale (adică 0,215 hl în Mold., 0,339 hl în Munt.). De la introducerea sistemului metric, se numește de obicei astfel măsura de 20 litri, pentru cereale. Sl. banja „baie, vas rotund”, cu dim. banica, de unde bg. banica „vas, vapor” (Cihac; DAR). Semantismul rom., care nu apare în sl., se explică prin forma curentă a vasului care servește ca măsură. Vezi definitia »

sălbătișoáră, sălbătișoáre, s.f. (reg.) V. sălbătioară. Vezi definitia »

ANGIOCOLÍTĂ s. f. Inflamație a căilor biliare, întâlnită în febra tifoidă, calculoza biliară etc. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. angiocholite. Vezi definitia »

NĂPÂRCÍCĂ, năpârcele, s. f. (Rar) Diminutiv al lui năpârcă¹. Vezi definitia »