MANICÓRD s.n. Vechi instrument muzical cu coarde și clape, ale cărui coarde erau acoperite cu pânză pentru a face sunetele mai line. [< it. manicordo, cf. fr. manicorde]. Vezi definitia »

bord (bórduri), s. n. – 1. (Trans.) Piatră, pietricică. – 2. (Trans.) Bulgăre de pămînt uscat. Origine necunoscută. Ar putea fi o formație spontană, pornind de la botf-. După Diculescu, Elementele, 490, provine din lat. *bŏlĭdum ‹ βωλώδης „plin de cocoloașe”; această opinie a fost adoptată de Giuglea, Dacor., III, 594, care face din bord baza lui bordei. – Der. bordan, s. m. (stîncă); bordos, adj. (puternic, viteaz). Vezi definitia »

PENTACÓRD, pentacorduri, s. n. 1. Liră cu cinci coarde, folosită în antichitate. 2. Grup de cinci sunete succesive ale unei scări muzicale. [Pl. și: pentacorde] – Din fr. pentacorde. Vezi definitia »

BÍCKFORD s. n. cordon de materie fuzantă pentru aprinderea explozivelor, care arde lent. (< fr. bickford) Vezi definitia »

PERICÁRD, pericarde, s. n. Înveliș al inimii, format dintr-o foiță seroasă și una fibroasă. [Pl. și: pericarduri] – Din fr. péricarde. Vezi definitia »