OȚĂRÂRE, oțărâri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) oțărî; oțăreală (1). [Var.: oțeríre s. f.] – V. oțărî. Vezi definitia »

DE IÚRE loc. adv. formulă care desemnează existența unei situații conforme cu normele de drept. (< lat. de iure, de drept, potrivit legii) Vezi definitia »

NUANȚÁRE s.f. Acțiunea de a nuanța și rezultatul ei. [Pron. nu-an-. / < nuanța]. Vezi definitia »

POSEDÁRE s.f. Faptul de a poseda; posesiune. ♦ Cunoaștere temeinică. [< poseda]. Vezi definitia »

ÎNTREGÍRE, întregiri, s. f. Acțiunea de a (se) întregi și rezultatul ei. – V. întregi. Vezi definitia »