SINTÉZĂ, sinteze, s. f. 1. Metodă științifică de cercetare a fenomenelor, bazată pe trecerea de la particular la general, de la simplu la compus, pentru a se ajunge la generalizare; îmbinare a două sau a mai multor elemente care pot forma un tot. ♦ (Concr.) Lucrare, operă care abordează datele esențiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. 2. Operație prin care se obține formarea unui compus chimic pornind de la elementele chimice componente sau de la compuși mai simpli. 3. (Fiz.) Combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a două sau mai multe culori. ♦ Recompunere a elementelor în care a fost descompusă imaginea transmisă la distanță. – Din fr. synthèse. Vezi definitia »

DISCIPLÍNĂ, (2) discipline, s. f. 1. Totalitatea regulilor de comportare și de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivități. ♦ Ordine; spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. 2. Ramură a unei științe; p. gener. Știință. – Din fr. discipline, lat. disciplina. Vezi definitia »

REPEZITÚRĂ, repezituri, s. f. (Rar) Mișcare rapidă, precipitată; goană, fugă. – Repezi + suf. -tură. Vezi definitia »

SUPLEÁNȚĂ s. f. înlocuire temporară a unui funcționar, a unui membru dintr-o adunare, dintr-un birou. (< fr. suppléance) Vezi definitia »

cráină (cráine), s. f. – Regiune de frontieră. Sb. krajna „margine”, cf. crai, crainic. Vezi definitia »