Definita cuvantului zăgaz
ZĂGÁZ, zăgazuri, s. n. 1. Stăvilar, baraj. ◊ Expr. A se rupe (sau a se deschide, a se descuia) zăgazurile cerului, se spune când sunt ploi mari, torențiale. 2. Fig. Opreliște, îngrădire, piedică, obstacol. 3. Lac sau iaz format de apa pe care barajul o împiedică să curgă; braț derivat dintr-o apă curgătoare; scoc. 4. Întăritură de protecție făcută în țărmul unui râu pentru ca apa să nu facă stricăciuni; dig. – Cf. scr. zagata, zagatiti.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu zăgaz
preaviteáz, -ă, adj. (înv.) foarte curajos, foarte viteaz. Vezi definitia »
ZAPLÁZ s. m. (Var., Mold.) Zăplaz. (din ucr. zaplaz) [și DLRLC] Vezi definitia »
homeáz s.m. (reg.) buruiană cu frunze ca ale scaietelui și cu bobițe galbene pe lujer. Vezi definitia »
raz (rázuri), – 1. Unealta cioplitorului de piatră. – 2. Răzuitoare. Sl. razŭ „tăiș” (Tiktin), cf. sb. raz. S-a contaminat cu a arde „a răzui”, schimbînd într-un anumit fel semantismul cuvîntului sl., în așa fel încît der. exprimă mai curînd ideea de „a răzui” sau „a nivela” decît cea de „a tăia”. Der. răzui, vb. (a îndepărta un strat; a nivela); răzuitoare, s. f. (unealtă de ras); răzuitură, s. f. (radere); răzătoare, s. f. (unealtă cu care se rade); răzuș, s. n. (daltă, otic, răzuitoare, frînă la războiul de țesut; sapă); răzușe, s. f. (Trans., răzuitor); răzălui, vb. (a răzui), din mag. reszelni (Cihac, II, 623; Gáldi, Dict., 154); răzălău, s. m. (Mold., Banat, răzător). Vezi definitia »
breáz (breáză), adj. – 1. Se spune despre animalele cu pete albe pe frunte. – 2. (Rar) Extraordinar, remarcabil. – Megl. breaz. Sl. brĕzŭ „alb”, bg. brĕz „pestriț, bălțat” (Miklosich, Slaw. Elem., 15; DAR); cf. sl., bg. brĕza „mesteacăn”, rus. bereza „mesteacăn”, slov. brêzast „alb”. Rut. barza „oaie cu pieptul alb”, care s-a derivat greșit de la rom. barză, aparține aceleași familii, ca și sb. barzast „cafeniu” (cf. slov. brêzast), și pare că reprezintă o fază sl. anterioară metatezei lichidelor, cf. gard, daltă. Der. brează, s. f. (animal cu pete albe; dans tipic); brezaie, s. f. (personaj mascat care se plimbă la sărbătorile de Crăciun, îmbrăcat ca un măscărici și cu cap de animal; este obicei vechi, interzis fără rezultat de Alexandru Șuțu, la 22 decembrie 1819, fiindcă servea drept pretext violărilor de domiciliu și a lucruri de rușine și vorbe de ocări, de fapt pentru care și de la frații Domni de mai înainte au fost poprită), reprezintă sensul de „extraordionar” sau de „obiect care provoacă uimire”, astfel încît pare greșită ideea din DAR de a lega cuvîntul de barză; brezi, vb. (a păta, a împestrița); brezăi, vb. (a înzorzona); îmbrezăia, vb. (a îmbrăca în chip de brezaie). Vezi definitia »