ABLATÍV, ablative, s.n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă despărțirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau altă circumstanță. ◊ Ablativ absolut = construcție sintactică specifică limbii latine, alcătuită dintr-un substantiv (sau un pronume) și un participiu la cazul ablativ, având rol de propoziție circumstanțială. – Din fr. ablatif, lat. ablativus. Vezi definitia »

CONSERVATÍV², -Ă adj. (Rar) Conservator. [< germ. konservativ]. Vezi definitia »

ANTICOROSÍV, -Ă adj., s.m. (Substanță) care încetinește sau oprește coroziunea metalelor. [Cf. fr. anticorrosif]. Vezi definitia »

SINGULATÍV, -Ă I. adj. (în limbile slave, despre o formație derivată) care caracterizează un individ opus unui ansamblu. II. s. n. sufix de ~ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural, care la origine era un substantiv colectiv. (< fr. singulatif) Vezi definitia »

SUBSTITUTÍV, -Ă adj. care substituie. ◊ (despre o medicație) care urmărește a compensa un deficit organic. (< fr. substitutif) Vezi definitia »