LETOPISÉȚ, (1) letopisețe, s. n., (2) letopiseți, s. m. 1. Scriere cu conținut istoric a vechilor cronicari, în care evenimentele sunt înregistrate în ordine cronologică; cronică. 2. (Înv.) Cronicar. [Acc. și: letopíseț] – Slav (v. sl. lĕtopisĩcĩ „cronograf”). Vezi definitia »

balț, (balțuri), s. n. – 1. Laț, șiret, panglică. – 2. Voal al miresei. – 3. Giulgiu. – 4. Animal cu gâtul alb sau pătat cu alb. – Mr. balțu. Lat. balteus „panglică” (Pușcariu 181; REW 919; Candrea-Dens. 130; Densusianu, GS, II, 316); cf. it. balzo „margine, capăt”, cat. balç, sp. balzo. Se folosește numai în Trans. Der. bălti, vb. (a încovoia); bălți, vb. (Mold., a da drumul din strînsoare); bălța, vb. (a împestrița); bălțat, adj. (pestriț, în multe culori, pătat); bălțătură, s. f. (împestrițare); îmbălța, vb. (despre mirese, a-și pune voalul); a îmbălțui, vb. (a pune voalul miresei). Der. a bălți este normal; a bălti pare a fi suferit, atît ca semantism cît și ca fonetism, influența lui a bolti. Adj. bălțat se consideră în general cuvînt aparte, derivat direct din lat. balteatus „încins, încununat” (Pușcariu 181; REW 919; Densusianu, Rom., XVIV, 586; Candrea-Dens., 132; DAR); ca *balteanus › it. balzano, v. fr. bauçant, fr. balzan). Dar poate fi considerat de asemenea der. de la a bălța, format în mod regulat. De la el provin rut. balec „pestrițat”, sb. belcat „alb” (Candrea, Elemente, 402), acesta din urmă probabil prin asociere cu sl. bĕlŭ „alb”. Vezi definitia »

MÂȚ, mâți, s. m. (Pop.) 1. (Pop.) Cotoi, motan, pisoi; p. restr. puiul (de sex masculin al) pisicii. 2. Mâțișor (2). – Din mâță (derivat regresiv). Vezi definitia »

COVÍȚ interj. (Reg.) Guiț. – Onomatopee Vezi definitia »

micurúț, -ă, micurúți, -țe, adj. (reg.) micuț. Vezi definitia »