TRONC s. n. (anat.) 1. corpul uman sau animal considerat fără cap și membre; trunchi. 2. nume dat unor vase și nervi care, după un scurt traiect, se divid în ramuri terminale. (< fr. tronc, lat. truncus) Vezi definitia »

CLINC interj. v. cling. Vezi definitia »

ȚANC², (2) țancuri, s. n. 1. (În loc. adv.) La țanc = la timp, la momentul potrivit. 2. (Reg.) Bețisor cu mai multe crestături, cu care se măsoară laptele la stână sau țuica în cazan. – Et. nec. Vezi definitia »

prunc (prúnci), s. m. – Copil mic. Origine incertă. Pare să ducă spre un sl. *prątče, dim. al lui prątŭ „nuielușă”, cf. bg. prăčica, prăčka, sb. prut(ka) „nuia”. În acest caz, rezultatul inițial din rom. ar fi *prunci, cu sing. reconstituit după pl. Pentru semantism, cf. mlădiță, vlăstar, sp. vástago. Celelalte explicații nu sînt convingătoare: din mag. poronty „cuibar” ‹ sl. porodŭ „naștere” (Cihac, II, 522; Tiktin); din lat. privignus (Philippide, Principii, 148); din lat. *puerunculus redus la *pueruncus (Pușcariu, Dscor., I, 602; Drăganu, Dacor., VI, 260; REW 6808a; cf. contra Rosetti, I, 161), a cărui der. și scurtare par la fel de improbabile); din sl. prąka (Conev 59); din lat. proventus (Scriban). Vezi definitia »

ȚÂNC, țânci, s. m. 1. (Fam.; uneori depr.) Copilaș, băiețaș. [Var.: (reg.) ținc s. m.] – Din magh. cenk. Vezi definitia »