pârcitúră, pârcitúri, s.f. (reg.) 1. pârcire. 2. miros caracteristic al țapilor în perioada împerecherii. 3. ființă, plantă rămasă nedezvoltată, pipernicită. Vezi definitia »

MAGNETÍTĂ s.f. v. magnetit. Vezi definitia »

SÉPTIMĂ¹ s.f. (Muz.) Interval într-o gamă diatonică, cuprinzând șapte note consecutive; treapta a șaptea de la o treaptă dată. [< lat. septima, cf. fr. septième]. Vezi definitia »

răzbeálă s.f. (reg.) răzmeriță, luptă. Vezi definitia »

EPIFÍZĂ s. f. 1. extremitatea, mai umflată, a unui os lung. 2. glanda pineală. (< fr. épiphyse) Vezi definitia »