cioársă (gioarsă), cioárse, s.f. (pop.) 1. cuțit, coasă, topor, sabie care nu mai taie, sunt tocite și știrbite; custură, bleau, bordeac; (despre oameni) căzătură, babalâc, tombateră. 2. (reg.) arșic prăpădit, capră de joc roasă. Vezi definitia »

AUTOAGLUTINÍNĂ s. f. anticorp al serului care aglutinează hematiile proprii ale individului. (< fr. auto-agglutinine) Vezi definitia »

lámură (-ri), s. f. 1. Metal prețios pur, masiv, autentic. – 2. Cremă, elită. Lat. lamina „bară de metal prețios” (lexiconul de la Buda; Tiktin; Bogrea, Dacor., III, 411; DAR). Rezultatul pl., *lamene, a trecut în lamuri prin analogie cu pl. terminate în -uri, cf. vergură, lature, țărm; sing. lamură este o reconstituire analogică. Giuglea, Cercetări lexicografice, 14, pornește mai curînd de la un lat. *lamŭla, și Candrea de la *lamnŭla; Graur, BL, V, 103, afirmă că nici una dintre explicații nu este acceptabilă; dar nu pare să aibă dificultăți în admiterea etimonului lamina, care corespunde semantic și se poate explica și prin fonetism. Mai înainte, Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 681, și Pușcariu 935, REW 4869, se gîndiseră la lat. *remola, din re-molere, care pare mai puțin probabil, și Roesler 572 în gr. λαμπρός „strălucit(or)”. Der. lămuri, vb. (a purifica; a depura metalele; a explica, a desluși, a elucida, a netezi; a distinge), pe care Crețu 342 îl explica pornind de la lat. lumināre; nelămurit, adj. (neclar, confuz, indistinct); lămuritor, adj. (curățitor, purificator; explicativ, clarificator). Koerting 5614 îl explică pe lămuri prin lat. limulĭre, cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 281. Vezi definitia »

CHERATÓZĂ s.f. (Med.) Îngroșare a pielii. [< fr. kératose]. Vezi definitia »

CAPELA SIXTINĂ, capela a Vaticanului, construită la Roma (1473), în timpul papei Sixtus IV, decorată cu celebre fresce de Signorelli, Botticelli, Ghirlandaio, Perugino, Pinturicchio și, mai ales, cu cele ale lui Michelangelo („Creația lumii”, „Potopul”, „Judecata de apoi”). Vezi definitia »