Definita cuvantului zvânta
ZVÂNTÁ, zvânt, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde din umezeală; a (se) zbici, a (se) usca puțin. ♦ Tranz. A-și șterge, a-și usca (lacrimile, ochii, obrajii). 2. Tranz. Fig. A distruge, a prăpădi, a nimici. ◊ Expr. A zvânta (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) = a bate zdravăn. ♦ A slei, a epuiza, a secătui. ♦ (În propoziții consecutive, legat de diverse verbe, exprimă intensitatea acțiunilor respective) Fură de zvântă. Mănâncă de zvântă. [Prez. ind. și: zvântéz] – Lat. *exventare.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu zvânta
substanta toxica produsa de anumite tipuri de mucegaiuri Vezi definitia »
DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec. Vezi definitia »
VUIETÁ, pers. 3 vúietă, vb. I. Intranz. (Reg.) A vui; a vâjâi. ♦ A răsuna. [Pr.: vu-ie-] – Din vuiet. Vezi definitia »
pătá (pătéz, pătát), vb. – 1. A se murdări, a se mînji. – 2. A prihăni, a profana. Lat. *pictāre „a picta”, cf. it. pittare „a șterge” (Pratti 775). Pentru rezultatul ct › t, cf. Pușcariu, JB, XI, 9; Meyer-Lübke, Mitt. Wien, 8; Graur-Rosetti, III, 65-84; în acest caz, pierderea lui p se explică suficient prin disimilarea cu inițiala, cf. baptizāre › boteza. Pentru semantism, cf. sp. pinta „pată”. În general s-a preferat ca punct de plecare „pată”, pe care au vrut să-l explice prin sl. pęta „călcîi” (Cihac, II, 148); prin rut. petno „pată” (Byhan 325); prin sl. pętĭno (Miklosich, Slaw. Elem., 41); prin alb. petë „lamă de metal” (Meyer, Alb. St., IV, 86); prin lat. *pitta ‹ gr. πίττα „bitum” (Candrea, Conv. Lit., XXXVIII, 874; Candrea, Éléments, 65; Pușcariu 1287; Candrea-Dens., 1357; REW 6546; Tiktin); sau prin ngr. πίττα „turtă”, cf. pită (Rosetti, II, 66). Der. pată, s. f. (urmă, porțiune colorată diferit de rest, nuanță diferită; stigmat, rușine); pătat, s. m. (dedițel de pădure); petiță, s. f. (pată mică; măliniță; peteșie). Din rom. pare să provină sb. petigi, petici „peteșie”. Vezi definitia »
TRATÁ vb. I. 1. tr. A avea față de cineva sau de ceva o anumită comportare, a se purta într-un anumit fel. 2. tr., refl. A (se) supune unui tratament. 3. tr. A oferi unui oaspete mâncare, băutură. ♦ A face cinste. 4. tr. A discuta, a duce tratative pentru a ajunge la o înțelegere. 4. tr. A dezvolta o temă științifică, literară etc. 6. tr. (Tehn.) A supune (un corp, o substanță) acțiunii unui agent oarecare în vederea unui anumit scop. ♦ (Agr.) A supune semințele sau solul acțiunii unor agenți chimici sau fizici. [< it. trattare, cf. fr. traiter < lat. tractare]. Vezi definitia »