scofálă (-féli), s. f. – Perlă, comoară, praf de aur, obiect de valoare. Creație expresivă, probabil bazată la început pe a scobi „a face o gaură”. S-ar fi zis inițial cu sensul de felie, cînd era tăiată dintr-un fruct, în rotund, cf. scofleaje, s. f. (felie de dovleac) și scofală „deformare” în Damé. Însemna, prin urmare „lucru fără importanță” sau „fleacuri, nimicuri” și s-a folosit cu sens opus numai ca ironie, care ar fi urmat să fie sensul actual. Legătura cu fală „glorie” (Scriban) nu este posibilă. Der. scofeli, vb. (a scormoni, a scruta; Olt., a asambla, a reuni; a economisi), care presupune un sens primitiv, nestestat, de „a găuri”, pentru a cărui evoluție semantică, cf. sclipui și Graur, BL, VI, 146; scofîlci, vb. refl. (a se dărîma, a se ruina; a se trage la față, a se zbîrci, a se rida), pe care Tiktin îl lega greșit de falcă și Scriban de rus. kovylčati „a șchiopăta”; scofîlcitură, s. f. (cavitate, scobitură); scofleaje, s. f. (felie de dovleac sau de pepene); scofaină, s. f. (Banat, adîncitură, depresiune); scobîlți, vb. (Trans., a diminua, a reduce), prin contaminare cu cobîlț; scomîrlă, s. f. (Trans., om slab, vlăguit). Vezi definitia »

ÁRTĂ (‹ fr., lat.) s. f. 1. Formă a activității umane și a conștiinței, constînd în realizarea de structuri expresive capabile să genereze și să comunice emoții specifice complexe, la care participă, atît în actul creației cît și în acela al receptării, senzorialitatea, intuiția, afectivitatea și inteligența. De-a lungul istoriei sale, creația artistică, păstrîndu-și specificitatea de geneză, conține și transmite în limbaj propriu datele despre realitatea obiectivă sau subiectivă pe care artistul o traversează. Această apartenență la o dublă realitate conferă artei statutul de dimensiune constitutivă a umanului. Parte integrantă a culturii, a. îndeplinește un rol important în societate prin funcțiile cognitivă și educativă care-i sînt implicite. ♦ Operă de a. = operă realizată prin activitatea artistică creatoare. ♦ Om de a. = persoană care desfășoară o activitate artistică sau care studiază probleme de artă. Arte frumoase = denumire dată grupului de arte alcătuit din: pictură, sculptură, grafică (în trecut și arhitectură, poezie, muzică și dans). Arte plastice v. plastic. A. decorativă v. decorativ. A. populară = ansamblu de creații artistice, de obicei anonime, realizate de popor (literatură, muzică, dansuri, obiecte de artă plastică sau de artă decorativă). A. poetică v. poetic (3). A. pentru a. = formulă exprimînd teza autonomiei absolute a a. față de societate. În sec. 19, ca reflex al dezacordului dintre adepții tezei și mediul existent, a.p.a. era îndreptată împotriva didacticismului, academismului și influențelor mentalității filistine în artă. A. 1900 (a. nouă) = mișcare artistică generată de ideile estetice europene de la sfîrșitul sec. 19 și începutul sec. 20. Corespunde următoarelor curente artistice: art nouveau în Franța, Jugendstil sau Secession în Germania și Austria; modern-style în Anglia, stil „Floreale” în Italia, stil „Coup de fouet” în Belgia, școala din Glasgow în Scoția, stil „Joventud” în Spania, „Tiffany style” în S.U.A. etc. Se definește ca o tentativă de integrare a artei în viața socială, astfel situîndu-se în curentul general al avangardei democratice. Trăsătura generală a mișcării este căutarea unei noi și moderne sinteze a artelor. La începutul sec. 20, a. 1900 marchează arhitectura, decorația, pictura, sculptura și artele grafice pe teritoriul României. Ecouri ale acestei mișcări se simt în opere lui Șt. Luchian, N. Vermont, Hollósy Simon, Th. Pallady, Kimon Loghi, D. Paciurea, Cecilia Cuțescu-Stork, Al. Ziffer, A. Popp, I. Theodorescu-Sion, N. Tonitza. În cadrul a. 1900 din România apar formele originale ale stilului neoromânesc din arhitectură, promovat de I. Mincu, P. Antonescu, Gh. Sterian, N. Ghika-Budești. Importantă este și școala Secession de arhitectură și decorație din Transilvania. A. cinetică = curent artistic internațional, răspîndit în al cincelea deceniu al sec. 20 prin opere semnate de V. Vasarely, B. Munari, J.R. Soto, J. Tinguely, N. Schöffer, P. Bury. Se caracterizează prin experimentarea unor mișcări în opera de artă, de la cele mecanice și luminoase la cele electromagnetice, supuse unor calcule și programe de tip științific. A. concretă = curent artistic european din cadrul mișcării abstracte moderne, caracterizat printr-o mare libertate compozițională. Principiile curentului sînt teotetizate de șeful grupului, Theo van Doesburg, în „Manifestul artei concrete” (1930). 2. Îndemînare într-o activitate; pricepere, măiestrie. ♦ Îndeletnicire care cere îndemînare și pricepere. ♦ Arte grafice = tehnica reproducerii și multiplicării, sub formă de imprimate sau de cărți, a originalelor scrise sau desenate de obicei în creion, cărbune, cretă sau peniță. Arte liberale = (în ev. med.) cele șapte discipline care constituiau învățămîntul scolastic, grupate în ciclurile trivium și quadrivium. A. militară = parte a științei militare care studiază teoria și practica pregătirii și ducerii acțiunilor de luptă și a războiului. Vezi definitia »

praháiță (-țe), s. f. – Ciupercă (Bovista plumbea). – Var. prahaviță. Bg. prahavica (Tiktin), de la prah „praf”, datorită prafului de spori pe care îl eliberează la maturitate. Cf. praf. Este dubletul lui prohaviță, s. f. (buretele-cerbilor, Lycoperdon), cf. celălalt nume sp., pedo de lobo. Vezi definitia »

rânjótcă s.f. sg. (reg.) om care rânjește, care râde mult. Vezi definitia »

MORTIÉRĂ s. f. v. mortier. Vezi definitia »